The Fourth Kind

Am vazut de curand si ‘The Fourth Kind’ . Mai intrebasem inainte de el, despre ce e, si am primit mereu raspunsuri evazive: „eeei, despre extraterestri, despre ce sa fie? dar e chiar misto/mege/merita/e genial….”

L-am vazut, dar parca din alta perspectiva, alta problema m-a preocupat. Nu existenta extraterestrilor mi se pare o problema, in fond -de ce n-ar exista; nu invazia lor ma ingrijoreaza, nici faptul ca fac experiente pe noi, ca ne spala mintile… nu sunt probleme de competenta mea, si recunosc ca nu m-a pasionat niciodata subiectul. 😀

Nu m-a impresionat prea tare nici presupusa existenta a inregistrarilor respective, a povestii in sine, nici Milla, nici ca extraterestru vorbea sumeriana si engleza, imi permit chiar sa fac si o gluma: adevaratul ‘personaj’ dr Tyler care apare in film imi aduce atat de mult a alien incat nici nu ma mai mir ca au abordat-o extraterestrii: or fi confundat-o cu unul de-al lor. 😛 Insa, cu cat se derula actiunea filmului, cu atat mai nedumerita eram in ceea ce privea expresia ei tragica; pana la urma, cu pretul catorva momente terifiante, reusise sa demonstrze cumva existenta unei inteligente superioare, din afara spatiului terestru. Asta pentru ca nu anticipam finalul, cu adevarat tragic: rapirea fetitei ei.

Pret de cateva sutimi de secunda, am incercat sa imi imaginez cum ar arata o rapire, furt, abuzare, maltratare a propriului copil, dar am deschis repede ochii inainte sa o pot viziualiza.  Este mult prea mult, mai mult ca sigur, pentru fiecare dintre noi.

In concluzie, pot spune ca am vazut un film,  un film bun,  despre povestea tragica a unei mame, pentru ca pana la urma, intalnirea de gradul 4 se referea la rapirea fetitei ei. Prea putin mai conteaza circumstantele, cand vezi ca esti complet neputincios sa poti schimba ceva. Si povestesti, in speranta ca cineva, undeva, vreodata te-ar putea ajuta. 😦

…………………….

M-am hotarat sa deschid pagina asta despre filme, nu doar cand mi-am sesizat apetitul crescut din ultima vreme catre productiile de cinema, dar si pentru ca am observat, de fiecare data, impactul mare lasat asupra mea. Pozitiv sau negativ, desigur. Si chiar am vrut sa mai impartasesc din noianul de senzatii, create de cele 2, 3 sau chiar 4 ore de home cinema improvizat. De ce nu m-am tinut  de pagina? Nici eu nu stiu exact… De cateva ori am pierdut ciornele inca nefinalizate, alteori amanan pur si simplu… dar promit sa recuperez. 🙂

…………………….

2012

Sa vedem de ce nu mi-a placut 2012:

Auzisem si eu despre faimoasele sale efecte, ca si despre faimosul subiect tratat: sfarsitul lumii si alte lucruri absolut inspaimantatoare.
Filmul debuteaza cu un ‘mic’ efect: un zbor deasupra unui rau, al unei creaturi ciudate si infricosatoare, care percepe lumea noastra pamanteasca cam distorsionat si te face sa te intrebi, curios: oare ce sa fie? Evident ca te gandesti la cine stie ce monstru, demon, pasaroi inaripat, dar in niciun caz la un suflu divin cam suparat, care vrea sa darame niste orase, sa convinga lumea de existenta unor profetii (asta pornind de la premisa ca Dumnezeu le stie dinainte cam pe toate…)

In scurt timp, isi fac aparitia in scena si personajele… principale: sterse, fara nicio expresie, excutand gesturi automate si usor isterice si de ce sa nu spun: fara pic de sex-appeal, care sa ma tina locului in fata televizorului. Noroc ca, din cand in cand, cate un ‘cutremur’ mai zguduie platoul de filmare si iti mai distrage atentia de la jocul prost al actorilor.
Desfasurarea actiunii: de departe, cea mai repetata replica este „I dont’t know…. but I feel it (sic!)”. Nimeni nu stie nimic legat de ce se intampla, ce urmeaza sa se intample, dar mai grav: din ce are de gand sa faca. Sunt doar niste americani in cumpana: sa cred in Doamne-Doamne, sa nu cred… Nu mai zic ce argumente solide au (I dont’t know…. but I feel it) Deci si la scenariu, avem un mare minus.

Niste arheologi gasesc o cruce, la un moment dat si pret de cateva secunde, se transforma in stane de piatra; secunde insuficiente pentru mine sa imi dau seama de unde atata stupoare: erau in America de Sud Iar ochiul lor experimentat, au detectat imediat faptul ca data de cateva milioane de ani OK, interesanta idee, dar din pacate, firul se rupe mult prea repede; sau nu este fructificata indeajuns, pentru ca simpla explicatie ca trebuie sa o infiga in nu stiu ce templu mayas si Dumnezeu va inceta cu cutremurele… reduce totul la o simpla increngatura nefireasca (vorba astora, cu partidele lor )

Toate personajele astea aiurite, pleaca spre templu; te astepti la peripetii adevarate pe drum, asa cum are parte Fat Frumos, cand trebuie nu stiu ce chestie sa mai demonstreze el, sau sa mai fure… Dar, la un moment dat, parca prea brusc te trezesti ca au ajuns deja la locul cu pricina, unde isi vor da mana, vor spune „Doamne-Doamne, acum credem cu totii, nu mai e nevoie sa darami niciun oras” iar suflarea divina le va raspunde: „okey dokey ” si apare soarele… 😐

Serios acum: daca 2012 are super efecte, pai cele din Matrix cum se numesc, sau Men in Black, LOTR, Pearl Harbour sau Harry Potter? Cred ca un ent din ala vorbitor, ia mai mult decat ‘valu’ ala marele’. 😛

Anunțuri