You are currently browsing the category archive for the ‘despre tine’ category.


La inceput a fost iubirea, pe care mi-am implinit-o cu pofta; apoi a urmat dorinta, pe care am devorat-o cu pasiune. Dar cand am vrut sa fac si al treilea pas, m-am impiedicat si am cazut in genunchi: asa am devenit supusa.


De la o toamna incoace, tot ingenuncheam la mormantul sufletului tau sa il plivesc: il stropeam intai cu apa moarta, apoi aruncam peste el apa vie. Intr-o zi, un inger poposind deasupra, pe o creanga de nuc, imi zise:

– Lasa-l femeie, caci nu mai invie. Mai ieri i-am scrijelit numele intru vesnicie, pe o strana unde are sa cante langa strabunii lui. Ii raspunsei:
– Ingere, nu vreau decat sa cresc garofite aici.
– Apoi, atunci azvarle-ti degraba ulcioarele cu apa. Tie iti trebuie ploi, insa dumnezeu nu il plange pe acest biet sarman.


Trecătorule, rogu-te, opeşte-te o ţâră aici, sub dud, lângă mine. Dă-mi te rog cămeşa ta cea cusută de mână să mă şterg de sângele ce-mi şiroieşte din coasta asta. Iacă am o rană aici şi nu o pot astupa. Încinge-mă de jur împrejur cu ea şi strânge-mă; strânge-mă tare să nu mai pot vedea limpede, strânge-mă tare să nu mai pot auzi lesne, strânge-mă tare să nu mai pot simţi nimic. Strânge-mă în braţe, strânge-mă de moarte. Şi te-oi răsplăti cu tot ce mi-a rămâne.


Lasă-mă pe mine să îţi legăn gândurile, şi promit că le voi adormi;
lasă-mă pe mine să îţi şoptesc, şi promit că vei putea înţelege graiul vântului;
lasă-mă pe mine să îţi descânt şi promit că ielele îţi vor îngenunchia;
lasă-mă pe mine să îţi râd, şi promit că voi face iarba să îţi danseze;
lasă-mă pe mine să te privesc, şi promit că soarele nu va mai dormi niciodată.


Pleacă-ţi capul sub piciorul meu. Lasă-mă să îţi calc peste tâmple, să îmi simt călcâiul afundându-se încet, să iţi rostuiesc firele de păr cu degetele şi să iţi gâdil urechea cu foşnetul lor. Să îţi strivesc gândurile răzleţe, să iţi smulg dorinţele nefaste. Să iţi zdobesc iluziile, să iţi sfărâm îndoielile. Să ucid neajunsurile, să asurzesc temerile, să îţi înrobesc himerele. Ca să nu mai râzi atunci când plângi.


De câte ori nu auzim din jur, celebrele îndemnuri „fii frumoasă, pentru tine! îngrijeşte-te, răsfaţă-te! eşti importantă! nu uita de tine!” Iar în luna femeilor-mărţişor, parcă de şi mai multe ori.

Aşadar, femeia din mine a hotărat să îmi dăruiască un mic mărţişor, prin câteva fraze pline de răsfăţ: vreau să recunosc de ce o fac şi eu. De ce jonglez cu dibăcie printre cele câteva ciocolate zilnice şi niciun gram în plus. De ce mă uit de zeci de ori în oglindă şi mă întreb cum să îmi mai aranjez bretonul. De ce, de fiecare dată când zăresc o damă bine, o admir dar mă gândesc ce secret i-aş putea fura. De ce când descopăr nişte lucruri interesante, mă străduiesc să reţin cât mai mult. De ce îmi fug şi mie ochii prin magazinele pentru femei şi probez de 7 ori o pălărie până să o cumpăr.

Pentru el.
Pentru că lui vreau să îi par frumosă, inetresantă, atrăgătoare. Pentru că el vreau să fie mândru de mine. Pentru că el vreau să mă cunoască, să mă descopere. Pentru că femeia lui vreau să fie cea mai bună.
Pentru că eu ştiu deja cine sunt şi ce pot face: orice pentru el. Pentru că nu poţi fi tu dacă nu există un lucru pe lumea asta care să conteze cu adevărat şi infinit pentru tine: celălalt.


As vrea sa ma lasi sa alerg. Sa ma desprind usor dintre palmele tale ganditoare.
Cu bratele deschise. Cu rochita alba. Desculta. Prin toata poienita. Pana jos la apa. Pana obosesc. Sa cad. Sa imi zdrelesc genunchii. Zambind. Fara sa ma opresc. Respirand. Fara sa ma satur. Fara sa imi doresc altceva. Fara decizii. Plangand. Primavara.
Iar seara, vreau sa ma lasi sa ma odihnesc putin. Intre aceleasi palme.


Te vad. Te simt si te aud.
Asa sunt eu: imi recunosc intotdeauna lucrurile mele, fie ca este vorba despre culoarea preferata, despre filmul de joi seara sau despre oameni si locuri. Si daca dureaza o viata sa caut un lucru, nu inseamna ca ma hotarasc greu ci ca abia atunci am reusit sa il gasesc. Insesizabil.

A avea un lucru nu inseamna a-l (de)tine, ci a-l descoperi. Pentru ca oricare ar fi distanta, tot iti provoaca emotii de tot soiul, tot te face sa razi, sa plangi, sa te bucuri si sa iti imaginezi restul secundelor din viata alaturi de el. Ingenuu.

Nici cale de lepadare nu exista, pentru ca si lucrul asta al tau te recunoaste; si chiar daca nu iti vorbeste, nu iti canta, nu iti respira, sau nu este albastru, stie cine ii esti tu. Irezistibil.

Desigur, este o diferenta intre a gasi un lucru si a-l detine. Dar cine isi da cioara din mana pentru lucrul de pe gard? Nimeni, pentru ca rutina si confortul sigurantei psihice ne interzic riscurile. Si cum nu imi permit… sa nu risc, mai bine nu aleg nimic dinainte, pana nu imi gasesc lucrul mult cautat. Este o filozofie de viata simpla, care ma impiedica sa ma bucur in avans de micile unicele bucurii oferite de viata. Ce rost are sa te apuci sa construiesti cand stii ca nu iti construiesti rostul? Pentru ca, unul dintrre neajunsurile vietii este bucuria. Te bucuri de actul in sine al constrctiei. Si atunci, cand ajungi cu adevarat sa iti construiesti viata, ce gust ar mai putea avea cand deja ai gustat din bucuria contruirii? Insipid.

Iar cel mai frumos este faptul ca nu exista nesiguranta; nu poti spune ‚cred’ sau ‚pare’. Exista doar „Uite-l!” Si intotdeauna este Incredibil!


Viaţa se desfăşoară dinaintea noastră în culori simple.
Verde este iarba, albastru este cerul, roşu este sângele, galben este soarele şi argintii sunt tâmplele.
Cum poţi iubi mai mult de o culoare?


Stii cum miroase iarba uscata, vara, cand iti este sete? Dar standurile din targurile de cafea si ciocolata, toamna, tarziu? Frunzele de ghiocei, le-ai mirosit vreodata? Mirosul umerilor fierbiti, sub dusul de dimineata, il stii? Stii cum miros semintele de maci, la sfarsitul lui august? Dar mansardelor vechi, le recunosti mirosul?

Asa miroase noiembrie asta.

%d blogeri au apreciat asta: