Treceam odată pe langă o maşină bannerită, dar nu aşa, de mântuială, ci facută exemplar: îmbracată de sus şi până jos în lumea ei de reclamă. Pe colaj, văd într-un cadru paradisiac (gen reclamele la Heidi) un moşuleţ stând pe o bancă şi zâmbind fericit (deţinătorul ortezei am presupus eu, după ce am citit tipul servicilor oferite de către firma posesoare a maşinii). Lângă el stătea o femeie care râdea şi ea cu gura până la urechi (că îi vine bătrânelului atât de bine orteza, am presupus eu iar) şi un copil care râdea şi el la fel de fericit (că aşa râd copiii în pozele de reclamă, am încheiat eu magistral scenariul).
Încercând să scap de efectul grandios indus de reclamă, am aruncat o privire de ansamblu pe toată imaginea când, ce să vezi: tuturor le lipseau picioarele! 😮

Dacă se va întâmpla vreodată să caut vreo firmă producătoare de orteze, nu ştiu care ar fi şansele să îi nimeresc tot pe aia, pentru că am uitat complet numele firmei de pe maşină. Dar reclama cu familia aia feriicită de pe băncuţă şi fără picioare… slabe şanse să mi se şteargă din memorie.

Anunțuri