You are currently browsing the monthly archive for Februarie 2011.


Sunt  unele zile care mă uimesc pur şi simplu, prin fertilitatea lor. Astazi de exemplu, mi-au venit 14 idei. Numărate de două ori, să fiu sigură.  Jumătate sunt foarte constructive… la propriu; adică ţin destul de mult de construcţii. 😀 Dar nu îmi e frică: mai mult decât să nu îmi iasă, nu poate fi decât chiar să nu îmi iasă! Bine, ar mai fi totuşi o variantă de evitat, şi anume să îmi iasă altceva. Aşadar, anul ăsta gata cu operaţiuni a la freecycle şi voi începe redecorarea de primăvară.

Mă întreb ce o fi şi cu zilele astea: uneori nu dau nimic, alteori dau pe afară. Oare cel ce ne supraveghează minţile o mai fi şi ocupat?
Şi na că mi-am amintit şi despre God’s Away On Business:


Este vorba despre cei de la PETA de data aceasta şi se pare că nu sunt singura de acord cu faptul că odată vizionat spotul lor, legumele vor căpăta o altă savoare: ciuperci de sub sfârcuri, roşii zdrobite de fese, vinete date cu luciu de buze şi desigur, celebrul castravete marinat în salivă.
Inculpaţilor l-a fost respină difuzarea reclamei de către NBA, în timpul campionatului (contra sumei de 3 milioane de dolari), fiind considerată prea provocatoare, aflăm de pe The Huffington Post.
Conform mesajului de la sfârşitul filmului, cei ce consumă legume au parte de sex mai… calitativ, să zicem. Bun. Dar conform filmuleţului, dacă mi-aş suna sex friendul să mă plesnească cu prazul, dacă m-ar amăgi cu cireşele cum amagesc eu mâţa cu motocii şi dacă aş încerca să bag în gură un ditamai castravetele turcesc… nici nu îmi pot imagina concluzia! 😮

Enjoy, but do not do this at home! 😉


Treceam odată pe langă o maşină bannerită, dar nu aşa, de mântuială, ci facută exemplar: îmbracată de sus şi până jos în lumea ei de reclamă. Pe colaj, văd într-un cadru paradisiac (gen reclamele la Heidi) un moşuleţ stând pe o bancă şi zâmbind fericit (deţinătorul ortezei am presupus eu, după ce am citit tipul servicilor oferite de către firma posesoare a maşinii). Lângă el stătea o femeie care râdea şi ea cu gura până la urechi (că îi vine bătrânelului atât de bine orteza, am presupus eu iar) şi un copil care râdea şi el la fel de fericit (că aşa râd copiii în pozele de reclamă, am încheiat eu magistral scenariul).
Încercând să scap de efectul grandios indus de reclamă, am aruncat o privire de ansamblu pe toată imaginea când, ce să vezi: tuturor le lipseau picioarele! 😮

Dacă se va întâmpla vreodată să caut vreo firmă producătoare de orteze, nu ştiu care ar fi şansele să îi nimeresc tot pe aia, pentru că am uitat complet numele firmei de pe maşină. Dar reclama cu familia aia feriicită de pe băncuţă şi fără picioare… slabe şanse să mi se şteargă din memorie.

%d blogeri au apreciat asta: