De cand eram mica, m-am tot intrebat mereu cum este sa fii mare. Studiindu-i pe cei din jurul carora cresteam, concluzionam ca si eu stiu sa fac tot ce faceau ei de li se recunostea acest straniu statut de „om mare”: puteam sa fac curatenie, stiam sa si gatesc putin, sa dau o mana buna de ajutor la treburile gospodariei, sa imi dau cu parerea privind unele chestiuni, sa dau sfaturi; uneori, reuseam chiar sa castig si bani prin munca mea.

O perioada din viata, am crescut la tara. Eram foarte atasa de locurile si viata de acolo si ma intorceam mereu de fiecare data cand aveam ocazia (adica vacanta). Odata, am surprins o discutie intre bunicii mei si un unchi care locuia de multa vreme la oras, cum ca el nu s-ar putea descurca sa traiasca la tara deoarece, in caz de doamne fereste! nu stia sa injuge caruta si sa plece (probabil echivalentul citadin al lui a te urca in masina si sa fugi cu urgenta, facilitata mai tarziu prin simplul apel la 112). M-a pufnit rasul! Pai eu stiam, dar ce ti-e si cu oamenii astia mari… si-or fi capatat statutul prin aranjamente, chiar daca nu prea intelegeam eu prea bine in ce constau. Asa ca mi-am vazut mai departe de chestiunile mele diplomatice care ma asteptau la ambasada din podul cu fan. De exemplu, sa nu uit peste noapte afara steagul pictat chiar de mine cu acuarela, pentru ca daca se intampla sa ploua, i se scurgeau culorile.
Pe nesimtite, timpul trecea, luandu-i pe ceilalti de langa mine, unul cate unul. Recunosc, ma bucuram adesea de responsabilitatile care imi reveneau mie, de la fleacuri pana la lucruri de oameni mari (adica tot la fleacuri): imi tineam cat vroiam florile uscate in vaza, strangeam linistita cioburile dupa o oglinda sparta, fara sa stau cu teama ca va observa cineva si o sa se apuce sa imi calculeze o integrala din anii de ghinion, asezam singura mobila prin casa dupa bunul plac, sau imi alegeam orasul unde vroiam sa locuiesc. Fleacuri, am zis. Lucrurile cu adevarat importante constau in asteptarea cu sufletul la gura a lansarii unui film de animatie, a vacantelor la tara, a tortului si cadourilor de ziua mea, a plictiselii din pat, dinainte sa imi vina somnul, a statului la coada sa ma dau in leagan. Deci, pana la urma cum e sa fii om mare?

Anunțuri