E toamnă atunci când îţi pui şalul peste umeri, fară să fie neapărat frig afară.

Despre asta vorbeam cu Rodica pe undeva. Tot despre toamnă, deşi cred ca amandouă am mai vorbit-o de ataâtea ori. Defect din subconştientul afectiv. Vorbeam despre…

… diferenţa dintre toamnă şi zile, secunde, bătăi ale inimii, oftaturi, ere, stadii.

Îmi amintesc de metafora atribuită prin toamnă sfârşiturilor, de orice fel despre care trebuia să scriu compuneri în clasa a cincea. Mi se pareau trist de nedrepte, pentru că trebuia să pomenesc despre moartea frunzelor, a ierbii, plecarea păsărilor călătoare şi de ce nu -sfărşitul vacanţei mari. Dar cred ca doar acest debut derutant al orelor de compunere mă făcea să regret cu adevărat sfărşitul vacanţei. Care sfârşit? Moartea cui? Care plecare? Plecau păsările pentru totdeauna? O, nu! Plecau în vacanţă, după mintea mea de copil; ce frumos trebuie să fi fost in ţările calde, acolo… Şi în plus, de unde ştia învăţătoarea mea că de fapt, păsările nu cumva se întorceau acolo? Să deplâng frunzele îngălbenite? Pai bine, dar am aşteptat un an să scap de verdele monocrom şi molcom… să fie în tonuri calde şi vesele, să se coboare din copaci la picioarele mele să ne putem juca, împreună cu vântul.

Nu, nu încerc să răsucesc cuvintele nimănui, să fiu copilul pistruiat şi neobrăzat al clasei. Dar toamnă poate fi oricând, de la sfârşitul fiecărei secunde şi pânâ înspre primăvara celei ce o va precede. Şi asta nu înseamnă că secundele mor; pleacă şi ele tot spre ţările calde.

Vrei să fie şi mai multă toamnă? Pune-ţi un şal peste umeri. Lâna lui aspră cu mirosul frunzelor de coceni de porumb te vor ţine şi pe tine suspendat în metatimp.

Anunțuri