Sunt genul de om care, atunci când vede zaharniţa goală, poate jura că nu mai este deloc zahăr în dulap. Mă ofer şi să merg în oraş să fac cumpărăturile, de una singură. Nu mă deranjează nici dacă mă laşi pe mine să sortez toată muzica şi pozele din calculator. Spre seară, promit să fac o curăţenie stranşnică, sau ceva bun de mâncare. Între timp… te-aş putea asculta vorbind ore întregi, chiar.

Şi tot eu sunt aia care, odată cumpărat alt zahăr, când să îl pună în dulap, găseşte vechea pungă, neterminată. De la cumpărături o să vin cu mai multe rochiţe decît alimente, dar e imposibil să nu îţi placă şi ţie măcar una. Când vei deschide calculatorul, timp de doua luni îţi va părea aproape imposibil să mai găseşti ceva, dar vei găsi, în schimb, nişte amintiri de care uitasei complet, sau ai fi putut şi tu jura că nu mai sunt. Iar când să mă apuc de treabă prin casă, constat că am stat prea mult să găsesc cel mai frumos film. Şi dacă mă pui să repet tot ce mi-ai povestit timp de două ore neîncetat, o să îţi spun cea mai frumoasă întorsătură pe care ar fi putut-o lua povestea ta.

Dar vrei să ştii ceva: niciodată nu am uitat să îţi spun noapte bună. Şi nici să îţi râd în soare, dimineaţa, în timp ce te îmbraci. Nu, niciodată, oriunde ai fi fost.

Anunțuri