You are currently browsing the monthly archive for Mai 2010.


Nu prea obişnuiesc să îmi fac baie pentru că nu am dop la cadă. Atunci când însă mă decid să zac vreo ora în apă, ţin scurgerea acoperită cu calcâiul. Ştii dopurile de cadă, cele din plastic negru, legate cu lănţişor cu zale-solzi şi jerpelite de timp. De asta am eu nevoie să îmi pot face liniştită baie.

În realitate, lucrurile stau altfel. Am dop pentru cadă, dar e metalic, are o forma ciudată şi nu e deloc jerpelit. Îl lustruiesc bine şi pe el de fiecare dată când spal bateria. E un obiect de care nu m-aş putea lipsi în baie, chiar dacă eu îl folosesc cu scop decorativ în loc de a strânge apă în cadă cu ajutorul lui. Şi mai mult ca sigur am ales să îl cumpăr tocmai pentru că arată altfel.

Stau şi mă întreb acuma, câtor altor lucruri (şi aici includ şi oameni) scap să le înţeleg adevarata valoare tocmai pentru că, dându-şi silinţa să fie altfel, sunt orbită de strălucirea lor… menită a-mi atrage tot mie atenţia?


Ce vrei să faci acum? Să te uiti la televizor, să bei ceva, să dormi puţin? Vrei să mănânci o pizza? Sau poate ai vrea să ieşi puţin în parc; ai vrea sa te plimbi cu maşina, cu rolele sau cu bicicleta? Poţi să cauţi să citeşti tot soiul de chestii  pe net, sau pur şi simplu să te gîndeşti la ceva nou. Cum pot să te conving să îmi spui ce faci? Doar o secundă din viaţă, atât aş vrea să suprapun timpul meu cu timpul tău. În alt capăt de lume fiind.


E mult, e puţin? Depinde la ce mă refer ai spune… Eee, la ani, la ce să mă refer.
E relativ, aş fi spus eu. Asta pana când m-am apucat de sortat şi rostuit toate lucrurile pe care le-am adunat într-un loc, timp de 7 ani. Şi realizez că sunt destule; destule amintiri, destule cărţi, destule probleme, destule rochiţe, destule tuburi de silicon, şurubelniţe, tastaturi stricate. De trei sferturi o să mă descotorosesc, fie că le arunc, fie că le dau.
Dar mă gândeam cum aş putea sa formulez anunţul: dau vechituri amintiri, probleme.


Cum ar fi ca azi doar să zâmbesc amar, fără să mă mai gândesc deloc la tine…
Cum ar fi să vorbesc fără să mai fac nicio aluzie la tine…
Cum ar fi să te văd fără să te mai privesc…

Cum ar fi să mă imaginez fără tine? Simplu: ca atunci când îmi imaginez cerul înstelat, într-o zi însorită. Aş şti pe dinafară locul fiecărei steluţe; doar e cerul meu şi l-am mângâiat de atâtea ori cu genele.

Dacă eu aş dispărea, cum ar fi?


Leapşa despre muzică! Asta am primit de la fireflight; şi nu orice fel de muzică, ci oldies… but goldies. Top 5, in nicio ordine.

Şi este free mai departe. 🙂


E toamnă atunci când îţi pui şalul peste umeri, fară să fie neapărat frig afară.

Despre asta vorbeam cu Rodica pe undeva. Tot despre toamnă, deşi cred ca amandouă am mai vorbit-o de ataâtea ori. Defect din subconştientul afectiv. Vorbeam despre…

Citește restul acestei intrări »


Există un punct, ceva mai greu de găsit, unde lucrurile se opresc, însă unde niciodată nu vei rămâne în acelşi stadiu. Odată ajuns acolo, vei observa că începe coborârea pe care nu o poţi face decât urcând. Visul care te-a ghidat să ajungi până acolo, devine imposibil de atins, orice limită a posibilităţilor fiind atinsă deja. Paradoxal însă, acolo sus poţi face orice, poţi culege doar întinzând mâna oricare vis; nu mai există limite, temeri sau întrebări. Acolo totul este alb, că să îl poţi fura pe negru.


Update, 17 mai:

Această prezentare necesită JavaScript.

Se spune că un om singur este un om liber. Liber în decizii, de constrângeri, de părerile celorlalţi, de responsabilităţi. De responsabilităţi? Cred că aici exagerez. Cred că responsabilitatea ajunge să fie antonimul libertăţii. Atât timp cât îţi pasă.

Şi mai cred că, una dintre cele mai importante responsabilităţi este cea de părinte. Nu eşti doar un stapân absolut, un factor decisiv, ci eşti responsabil de una dintre milioanele de vieţi ce fac ca societatea să evolueze, nu să involueze. Da, de fiecare dintre noi depinde totul.

Aşa că le susţin pe ele luni, 17 mai, in Bucureşti. Fizic, moral sau virtual. Şi nu pentru că mă afectează atât de mult cei 6 lei ce ar putea să mi se scadă din actuala alocaţie de 42 de lei, ci pentru că vreau să fie altfel şi deocamdată nu văd nicio altă soluţie.

Şi o susţin şi pe EBA să îţi crească copilul cu 6 milioane. Doar moral.


Eram în clasa a opta, semestrul doi, când, într-o dimineaţă la fel ca oricare alta, urcând scările şcolii generale unde învăţam, mi-am intersectat drumul şi privirea cu ale unui băiat brunet, cu geacă galbenă cu albastru. Frumuşel băiatul, după gusturile mele de atunci. M-am uitat lung după el, ca după o arătare ciudată, el s-a uitat după mine până i-am ieşit din campul vizual… şi gata: Citește restul acestei intrări »


…melodii sau cântăreţi; filmele au mai apărut ceva mai târziu, când am mai crescut. Mai erau şi tări sau culori. La un moment dat, jocul ăsta devenise destul de flexibil să îl putem mula după toanele de moment.

Nu e nicio mirare că majoritatea vizitatorilor mei ajung aici căutănd regulile acestui joc. Aşa că, frumos ar fi din partea mea să nu îi las să plece cu aceeaşi curiozitate nestârpită şi să povestesc măcar cum il jucam noi, in faţa blocului, acum vreo 15 ani buni.

Ne jucam la perete…  Citește restul acestei intrări »

%d blogeri au apreciat asta: