Am un tricou alb, finuţ, dintr-un bumbac mai de calitate, pe care asta scrie. Eu, cum mijeşte soarele de sfârşit de ianuarie, cum trec la tricou. Am câteva un pic mai groase, numai bune. De câteva zile însă, sătulă şi de pantofi cu toc şi de tenişi şi de cizme, am trecut şi la sandale. Sandalele albe, am zis să fie şi tricoul alb…

Tot încercând să ţin drept linia portocalie a benzii de biciclişti de pe Decebal, au aparut şi bicicliştii. O ceata chiar. Şi ei finuţ îmbrăcaţi, cu echipament, veseli până la zgomotoşi… În general mi se par simpatici bicicliştii, aproape la fel de simpatici ca şi benzile, care mai că mă fascinează de-a dreptul.
Dar nici nu termin de repetat în gând „vai ce biciclişti simpatici!” că liderul de grup se şi apropiase cam la un metru si jumătate, îşi îndreapta sticla specială de apă catre mine, apasă pe ea şi… evident că mă face numai stropi de apă de sus până jos. Mi-a venit să înjur, am şi facut-o în gand, apoi m-a umflat râsul. Noroc că aia trecuseră deja.

Băi amatorilor de ‘sporturi’ din astea pe doua roţi şi o mână pe ghidon, să vă spun o treabă: anotimpul în care femeile ies in tricouri albe din bumbac subţire, eventual şi fară sutien este vara. Că atunci e cald afară. În restul anotimpurilor, au tricouri din bumbac gros. Că le e frig. Iar dacă le udaţi nu vă alegeţi cu nimic. Cel mult ele cu o pneumonie.

Anunțuri