Adică aia care râmează rimat în dulcea limba românească doar teme profund sociale. Sunt veşnic nemulţumiţi şi veşnic te ţin în suspans să nu le cadă pantalonii de pe ei şi să vezi, doamne fereşte! ceea ce nu vrei să vezi: nişte boxeri din elastan şi de prost gust, gravaţi cu litere de-o şchioapă: JOLIDON. Şi veşnic raşi în cap să le observi mai usor urmele de la satârele aruncate de catre fraţii lor de cruce, nici ăia nemaiştiind cu ce ocazie.

Nu am nimic în general cu rapp-erii/hip-hop-erii sau cu versiunile lor româneşti. Nici cu cei care se adună seara langă scările de bloc şi umplu trotuarul de coji de seminţe, flegme iar pe vreun tataie de înjurături şi miştouri de prost gust. Apoi, din plictiseală, trag un joint până se face afacere. Unii mai dau colţu’ de la supradoză iar pe alţii îi nedreptăţeşte societatea şi ajung la bulău, unde nu doar că mai scăpă săpunul, dar mai şi rămân cu stigmatul de puşcăriaş. Şi deja se apropie de 30.

Atunci se apucă să cânte. Tare şi răspicat. Cum să treci prin atâtea şi totuşi, să fii tot un nimeni? Cum să ai atâţia duşmani? Cum să îţi ceară autografe doar puştii de 17 ani de pe la colţuri, in pauza de joint, cărora să le explici degeaba că nu e bine ce fac? Şi in versuri!
Cum să nu înjuri rimat, când o faci atât de bine şi când e singurul lucru pe care îl faci, de fapt?
Uite, maneliştii conduc ţara, gay-i fac parade, sataniştii mai sacrifică şi ei câte-o mâţă bagaboantă sau un şobolan, bloggerii ies pe străzi in liliac, de innebunesc salcâmii, bugetarii fac greve, minorii porno dau o notă tinerească presei, Naomi mai face câte-o operaţie… Dar când dragii de rapperi stau şi freacă înjurături râmate pe prispa blocurilor, îşi delimitează graniţele cartier-teritoriale cu precizie de strateg (e)vanghelic, cum să ai ceva cu ei?

P.S Oare ce o mai face Gunja şi Marijuana?

Anunțuri