Acum vreo câteva zile bune, am primit alte două premii, de la meandmydaughter. Astea:

O să îmi cer întâi iertare pentru că nu m-am ocupat până acum de ele (am uitat complet), o să mulţumesc pentru ele şi o să le las mai departe la liber, pentru toţi acei care se ostenesc să ne adreseze fie şi doar câteva vorbe pe zi. De ce le las libere? Da, ştiu că e mult mai frumos să vezi că cineva s-a gândit în mod special la tine; însă majoritatea celor la care mă gândesc eu în mod special, îmi cunosc deja consideraţia.
Nu, nu cred că sunt nişte fiţoşi cei care nu îşi apleaca ochii catre aşa ceva pentru că sunt convinsă că apeciază consideraţia celorlalţi; doar că ei vorbesc despre altceva, altcumva. Iar prima formă de a-ţi exprima admiraţia pentru cineva este înţelegerea.

Asta se întâmplă şi în cazul meu. Ţin la blogroll bloguri pe care cu greu m-aş îndura să le mâzgălesc cu astfel de mesaje. Însă nu mi se par îndreptăţite pretenţiile celor care se aşteaptă la feedback-uri pe masură: îţi comentez, comentează-mi; te ţin la loc de cinste pe prima pagină, ţine-mă şi tu. Sau, cu alte cuvinte, îmi placi -mutilează-te pentru mine.
Mi se pare a fi o regulă a bunului mers al lucrurilor, a bunului-simţ, a bunei-credinţe, a blogurilor bune.
Toată stima pentru cei care îşi pot învinge vanitatea si închid comment-urile. 🙂 Cam asta am înţeles eu până acum, de pe aici.
(Da, am scris asta şi după ce am citit despre recentele discuţii iscate pe tema blogroll-urilor, a lepşelor şi premiilor ‘neapreciate’.)

Anunțuri