Eu nu mă mai joc! Că sunt mereu, şi constat că îmi mai şi place. 🙂
Despre poezii de suflet, cică. O să aleg ceva de la Blaga -filosoful, eseistul şi poetul meu de suflet. Iar cine nu i-a citit toată opera, să nu comenteze, că şi eu am citit aproape tot ce a scris Eminescu iar ai mei mi-au chinuit şi mie toată copilăria cu poeziile lui Topârceanu şi ale lui Coşbuc (aviz mămicilor: să ştiţi că lui Cristi nu ii place Topârceanu, tanti).

Cântec în noapte

pietre-n cale, mereu pietre.
Nime-n beznă nu mă-ndreaptă.
Pân’ la tine nici o piatră
nu mai vrea să-mi fie treaptă.

Pietre sunt şi iarăşi pietre.
Pe poteca mea de dor,
greu se lasă, greu se lasă
Dumnezeul pietrelor.

Lung e drumul, ceasul lung.
Rogu-mă, mă rog într-una,
noaptea să-mi ajute luna
pân’ la tine să ajung.

şi una de pe net, de autor necunoscut

Idoli

Ne-am născut din pământ
ca orice chip de lut
fie el oală sau idol.
Am fost creaţi după un chip sfânt,
dar suntem tot nişte statui
cu glasul mut
şi făr’ de gând,
speranţă sau vreun crezământ.
Ardem în foc la fel de crunt
ca orice lemn uscat,
sau orice idol fără chip,
aiurea într-un lemn cioplit.

Şi ne prefacem în cenuşă
Şi ne întoarcem în pământ.

Cine ce mai are pe suflet? 🙂

Anunțuri