Hai să fiu şi eu în ton cu primavara asta, când lumea văd că vorbeşte mai mult despre târfe, politică sau copilărie. O să îmbin utilul cu plăcutul şi copilăria cu… stadiul actual.

Să o luăm din clasa întâi: învăţătoarea. Fiinţa aia suavă, care ne-a ghidat paşii pâna în gimnaziu.  O a doua mamă, cea care ne-a învaţat să scriem (şi să socotim) cuvântul mamă. Parca aşa sunau compunerile  pe care trebuia sa le citim in faţa tuturor, la serbarea de sfîrşit de ciclu primar, îi înmanam buchetul de garoafe, gustam puţin din fondul ei de ten, apoi ne primeam coroniţele de premianţi şi… ai noştii erau cei mai mândrii.

Îmi amintesc bine de taioarele bleumarin ale invăţătoarelor, de parul lor vopsit roşcat şi  având o formă ciudată de la bigudiuri, de pielea cam trecută de la atâta fond de ten aplicat, de rujul roşu aprins, de şiragurile voluminoase de „perle” de la gât, de unghiile lungi şi vopsite sidef, gata să se înfigă în părul vreunui neastampărat ce ar putea să îi strice serbarea… şi de câte şi mai câte alte minunăţii pe care le făceau învăţătoarele, vorba lui Creangă.

Privind acum în urma, eu cred că învăţătoarea mea era o curvă. Ea arăta bine, era tinerică, purta mereu rochii de voal transparent, cu buline, tocuri cui, nu era prea fardată, era blonduţă şi mai ales -câtlionţii îi erau naturali. Era o tipă chiar mişto. Un alt atu al ei, în mod cert şi mai mişto, era faptul că nu era isterică: nu ţipa, nu îşi ieşea din fire, tind să cred chiar ca nici nu  îi păsa prea tare. Iar uneori, când se hotăra să se urneasca pâna în ultima banca, să îl plesnească pe colegul ăla care râdea tot timpul şi nu îşi făcea niciodată temele, îşi legana şoldurile cât se poate de senzual.

Mai era si învăţătorul de la B. Fiinţa mai antipatică decât el, nu prea am cunoscut. Stau acum şi mă întreb cu ce mă deranja de fapt; pai simplu: se ţinea scai dupa coada ei tot timpul. Venea cu 5 minute să se termine ora, să o ia în pauză şi o aducea înapoi cu 15 minute după ce începea ora următoare. Parcă îi văd rânjetul de cotoi în călduri, cum o adulmeca de pe la spate. Şi mai de neînţeles pentru mine era că ea îi răspundea libidinosului. Idila nu a durat foarte mult, şi nu pentru ca o fi aflat directorul şcolii (vopsit şi el un negru albăstrui intens) ci pentru că învăţătoarea mea s-a măritat. Nici de data asta nu am fost prea mulţumită, pentru ca îşi schimbase numele şi trebuia să mă obişnuiesc cu cel nou.

Dar situaţia a evoluat în favoarea mea şi dupa doar un an, s-a măritat cu altul. Şi dupa inca un an, cu un al treilea. Am uitat să spun de la început că era divorţată când am cunoscut-o eu şi avea o fată printr-a treia.

Îmi mai amintesc si de bluzele ei translucide, din mătase. Erau dotate cu celebrii umeri şi purta mereu sutien închis la culoare. Dar tot cred că era o curvă.

Anunțuri