Dacă tu vei pleca, peste inima mea, peste gândurile mele, buzele mele, pleoapele mele, tâmplele mele
Se lasă-ntuneric şi lespede grea. Lespedea tăcerii, a iernii, a somnului; a dorinţelor rămase de izbelişte, a gândurilor pierdute în negura zilelor prea lungi

Nu pot să zbor, nu pot să mor
şi ce greu îmi e mie, iar ţie… nu ştiu cum îţi este. Dar în fiecare minut îmi spun ca  îţi este bine.

Dacă vrei să rămâi, ca şi-n ziua dintâi
Îţi dărui o oră cu gust amărui. Ca al mării, ca al ierbii, ca al pietrelor, ca al serilor mele palide.

Poate chiar te-ai mutat, visul meu tulburat… acolo unde gândul-mi nu te poate ajunge, nu te poate înţelege, nu te poate cunoaşte. Nu te poate atinge.


Dacă vei reveni, într-o palidă zi
Voi fi tot aceeasi, dar tu cum vei fi?

Dac-ai fost nici nu ştiu, umbrită fiindu-mi privirea de  vălul gros al dorinţelor, iluziilor şi himerelor lumii de vis pe care, cu atâta îndemânare am urzit-o

şi mi-e greu să mai fiu o boare care să te vegheze, o speranţă dârdâind de frig, un oraş bântuit de fantasme, un gând care nu îşi poate ucide speranţa. Să fiu  tu

Ce dor mi-e de tine acuma târziu când, daca ai fost, te-am pierdut iar dacă nu ai fost, pesemne că te-am visat


Nu pot să zbor, nu pot să mor
şi ce greu îmi e mie şi ţie uşor


Anunțuri