Ma gandesc adesea la toate lucrurile pe care as vrea sa le stii,  pe care simt uneori nevoia sa ti le povestesc eu sau pe care ar fi trebuit sa ti le fi  spus deja pana acum. Nu stiu in ce masura asta ar afecta prezentul (desi mereu cand ma gandesc la  importanta amanuntelor imi amintesc de scena asta din Benjamin Button:    

) dar recunosc ca adesea ma surprind vorbindu-ti. Iti povestesc tot soiul de fleacuri, sau pareri, sau lucruri mai importante, iti explic ce cred, ce simt sau ce vreau. Uneori iti desenez sau iti cant, iti rad au iti plang sa te fac sa intelegi mai bine. Cred ca e ceva obisnuit, nu prea imi fac griji. Doar ma opresc brusc cand constientizez, ca un copil surprins facand un lucru  care pentru  el este un secret (da: sunt surprinsa uneori sa constientizez ca sunt fericita 🙂 ). Ma opresc si imi dau seama ca intr-un astfel de moment, nu as vrea sa iti mai spun absolut nimic: doar te-as privi, de teama sa nu irosesc timpul degaba, cu fleacuri.

Anunțuri