Visez. Cu ochii inchisi, probabil la fel de mult ca si cu ei deschisi. Nu prea cred in vise, nu ma pricep sa le talmacesc, unele insa trec odata cu aparitia zorilor, altele imi raman adanc impregnate in stratul sensibil si gros al lucrurilor pe care nu le cunosc si nu le inteleg despre mine. Unele ma infioara, altele ma linistesc. Altele persista, cum a fost cel despre un anumit Vasile (neidentificat) si o biserica greco-catolica (identificata), care m-a bantuit un an intreg. Nu ma supara, era relaxant, ma simteam in siguranta si acasa dar nu mai inceta si nu stiam ce vrea sa imi spuna.

Azi-noapte am visat-o pe bunica: era foarte obosita si singurul lucru care m-a rugat a fost sa imi schimb tricoul murdar si ma ma intind langa ea pe pat, sa adoarma. Nici de data asta nu stiu ce ar trebui sa  inteleg din vis dar sunt mereu atenta la visele despre bunica pentru ca stiu ca imi este tare dor de ea.

De obicei, reuseam cu destula dibacie sa imi categorisesc visele in unele provenite din dorinte si in altele provenite din fapte sau lucruri de zi cu zi, care ma impresionau in mod inconstient. Am observat ca, de la o vreme, cele provenite din dorinte si refulari, au cam castigat teren; nici nu imi mai aduc aminte cand am visat ultima oara pisica sura, fara coada si cu zgarda albastra a vecinei. Tind sa concluzionez ca ma desprind usor de realitate si incep sa fiu atenta doar la lumea mea interioara. Ma amuza doar lucrurile virtuale iar tangibilul… tangibilul este undeva tareeee departe. Parca sunt pe o scara, ce creste mereu si ma departeaza de lumina, de concret. Ma amageste si ma face sa sper. Oare ce se va intampla in momentul in care o sa vreau sa cobor?

Anunțuri