Aproape ca avea dreptate cineva cand spunea ca exista doua tragedii in viata: una e sa nu obtii ce-ti doreste inima, cealalta e sa obtii. Ce poate fi mai trist decat sa iti ajungi dorinta, sa o atingi cu mana, sa o tii in brate, sa ii mirosi caldura, sa ii asculti inima, sa ii soptesti cand esti sigur ca nu te aude, sa ii razi cand crezi ca nu te vede…?

Cat de brutala poate fi o realitate in care te trezesti ca nu mai trasezi niste forme nevazute, rod al fanteziilor dorintelor tale ci totul devine palpabil. Acum nu mai esti stapan sa conturezi tu totul; acum trebuie sa urmezi cu degetul liniile desenate candva de natura, sarutate de timp, colorate de nori, imblanzite de iarba, inmiresmate de cafeaua de dimineata. Cat de socant poate fi sa realizezi ca totul este mai frumos decat iti imaginasei pana atunci; sa intelegi cat de mic esti in fata unui lucru pe care ti-l doresti atat de mult.

Si cat de tragic poate sa fie ca apoi, sa treaca pe strada pe langa tine? Asa, ca si cum unul  din voi ar fi invizibil.

Anunțuri