You are currently browsing the monthly archive for Mai 2009.


Pentru ca, in pofida inceputului, fraza urmatoare nu e culeasa de pe niciun site de bancuri, e experimentata pe propria-mi piele:
Care e culmea singuratatii?
Sa iti plangi pe propriul umar.

Stiu ca nu sunt o companie prea placuta in seara asta, dar asa se intampla cand nu mai reprezint o companie pentru cineva, prea mult timp.
Sa iti povestesc cum stau lucrurile: ma trezesc dimineata, imi fac o cafea, dau drumul la calculator, mi se deschid vreo 3 ferestre de messenger si, dupa vreo 30-40 de minute, conversatia se termina cu ceva de genul „hai te pup, ma duc si eu sa ma apuc de gatit ca azi vine Cristi mai devreme” sau „mai vorbim, tre’ sa ma apuc de calcat ca am un maldar de camasi si de cearsafuri” sau „fug si eu sa strang pe aici; stii ca se crizeaza al meu cand e dezastru in casa”. Eu mai pierd un pic vremea incercand sa mai rapesc niste timp si de pe la altii, mai citesc prin bloguri, mai scriu pe Utile, timp in care imi permit sa si gatesc pentru ca folosesc cantitati minime de materie prima, apoi dupa pranz ies pe afara, sau daca e urat afara, fac curat. Mai trag de vreo 10 minute, exagerand cu calcatul rochitei mele si a Larei.
La plimbare obisnuiesc sa imi iau si camera de gat, incetinind astfel consideraabil stilul de mers si merg, si merg, si merg….pana cand realizez ca ar cam fi cazul sa ma si intorc pentru ca am depasit cu mult obictivul propus, sau altfel spus: mai am un pic si ies din Bucuresti. Ma intorc spre casa, gandindu-ma cui sa mai povestesc pe unde am mai fost azi… Ceilalti imi raspund zambind ironic, amuzati, socati: „maaama, ai colbul de un deget pe picioare, unde dracu’ ai fost? in provincie??!”, „iar ti s-au dezlipit sandalele… fraaaate!?” M-am obisnuit si cu astea, si cu altele „da’ pe forum cate posturi mai ai?”, „wooow, ce misto’ ti-a iesit chestia asta! in cat timp ai facut-o?” sau „cum ti-a veit ideea asta?” Raspund sec „Pentru ca eu am timp” Da, am exagerat de mult timp si as da orice sa il pot imparti cu cineva; chiar si ani din viata. 😦

Anunțuri

Intr-o seara calduta, cand speram ca e destul de tarziu ca sa ma mai intalnesc cu cineva pe strada, am iesit sa iau niste cafea de la magazinul din colt. Si niste banane, si niste gris..si cred ca si condimentele erau pe sfarsite, da, si hartia igenica. O sa iau si niste tigari, chiar daca nu fumez, vreau sa simt si eu senzatia aia cand cer un pachet de Malboro rosu. A, si nu merg aici in colt la tigani, ca ma fura la cantar, ma duc la supermarket. ok, recunosc: am chef sa ma plimb. Nu vrea sa cumpar nimic de fapt… cel mult o sa ma plimb prin supermarket, o sa intorc pe o pate si pe cealalta lucrurile de prin rafturi si cel mult, o sa imi iau ceva ce nu am mai vazut sau cumparat pana acum; sau mi-ar ptea folosi. O sa ma gandesc la scenarii inspirate din filmele slabute americane, care de fapt nu iti transmit nimic mai mult decat o stare de bine sau un sentiment ca si cei mai urati si timizi isi vor gasi perechea, intr-o persoana exagerat de desteapta si de frumoasa. De la care te vei molipsi si tu, desigur.
-Asadar te crezi timid si urat? Care dintre ele mai mult? :))
-Nu stiu care…am zile si zile, dorinte si dorinte…
-Asta e problema voastra: in fiecare zi vreti sa fiti altfel. Asa ca sfarsiti in fiecare zi la fel: nemultumiti.
-Pai si nu e un lucru bun sa fim mereu aspiranti catre cunoastere, am zambit strengar…
-Ba da, asta daca ati depasi stadiul de curiozitate, m-a ironiza ingerul. 😀
-Ma gandeam asa: la inceput nu era nimic, si dumnezeu a facut lumea, ca sa vada cum ar fi sa fie ceva; adica tot din curiozitate. Apoi a fost curios cum ar fi daca oamenii ar gresi mereu…
-Mhhhhh…
Un cuvant se apopia periculos de mult de mintea mea si incercam sa il tin la distanta, sa il vizualizez doar, fara sa il si pronunt in gand, de frica sa nu ma auda ingerul si sa se supere. Dar era greu sa ma stpanesc, sa imi tin gandul destul de departe de puterea unui inger de a citi mintile…M-am uitat cu coada ochiului la el sa vad din mimica fetei daca stie la ce ma gandeam. Aveam o singura sansa: sa schimb subiectul.
-Dar…de ce nu ai aripi?
-Pentru ca nu te-ai gandit tu pana acum la asta.
-Ma gandeam ca zbori folosindu-te de aripi…
-Aripi ca sa zbor? :)) Aripile nu imi folosesc decat pentru a-ti diversifica tie imaginatia. Ca sa zbor, imi ajunge spiritul. Intr-adevar: nu zbura, nu mergea, exista pur si simplu putin deasupra mea, in partea stanga. Dar daca vrei, pot avea si aripi. Imaginatia mi-a zburat la statuetele catolice reprezentand ingeri carliontati, cu aripi imense.
-Iti plac mai mult acum? imi zambi ingaduitor.
Eu tocmai descoperisem o jucarie noua: puteam sa il vad asa cum imi doream eu: cu parul drept, lung, scurt, in haine albe, gri, lungi, scurte.
-Te potolesti odata?
-Pai un inger am si eu, nu il pot ‘personaliza’?
Cateva momente nu spuse nimic. Apoi a inceput sa zambeasca usor, uitadu-se inca in jos pana cand brusc m-a privit cu o stralucire ciudata in ochi:
-Am venit pentru Gabriel. 🙂
-Pentru… gandurile mi se incurcau prin cap, simteam mereu ca imi scapa ceva, aerul parea prea dulce si prea cald de respirat. O aratare ciudata se ivi brusc langa un tufis. Parea un diavol, gesticuland cu toate membrele. Nu imi era frica de el, doar aveam un inger cu mine. La scurt timp, am inceput sa aud ca bolborosea ceva si asa am descoperit ca nu era un diavol, era doar un betiv. Cu cat se apropia de noi, cu atat ii vedeam mai bine ochii de felina betiva stralucind, parul incalcit si fara nicio forma, ca o coama de animal speriat, si mainile ridicate in aer. Ajuns la cativa metri distanta ii descoperii si ranjetul, care se transforma usor, usor intr-un ras isteric. Se uita fix la el. Deci il vedea. Am simtit mandrie in interior pentru faptul ca ingerul era cu mine, si incepand cu urmatorul moment mi-am dat seama ca nu aveam niciun motiv sa o fac; cu ce sa ma mandresc -cu faptul ca sunt mai buna decat un betiv? Si daca nu e asa? Daca intr-o zi, el se va putea lasa de bautura are destule sanse sa fie mai bun ca mine. In sfarsit, trece pe langa mine; continua insa sa se uite inapoi, la el si sa ranjeasca. Ochii ii straluceau in intunerc ca a unei salbaticiuni. Oare de ce stralucesc ochii? Pentru ca…reflecta ceva, cum ar fi o lumina puternica.
-Fal…fal, fal…incepu dintr-o data betivul sa urle si sa gesticuleze cu mainile unite, in chip de aripi de porumbel. Radea si mai isteric. FAL! a urlat iar. inima mi-a tresarit cateva secunde. Am injurat in gand, pe post de scuipat in san, din cauza sperieturii. M-am intors si m-am uitat in stanga: ingerul disparuse.

%d blogeri au apreciat asta: