De la o toamna incoace, tot ingenuncheam la mormantul sufletului tau sa il plivesc: il stropeam intai cu apa moarta, apoi aruncam peste el apa vie. Intr-o zi, un inger poposind deasupra, pe o creanga de nuc, imi zise:

- Lasa-l femeie, caci nu mai invie. Mai ieri i-am scrijelit numele intru vesnicie, pe o strana unde are sa cante langa strabunii lui. Ii raspunsei:
- Ingere, nu vreau decat sa cresc garofite aici.
- Apoi, atunci azvarle-ti degraba ulcioarele cu apa. Tie iti trebuie ploi, insa dumnezeu nu il plange pe acest biet sarman.